vineri, 28 mai 2010

Imagini inedite cu "luminita de la capatul tunelului"

Traim vremuri grele, din ce in ce mai grele. E clar ca ne indepartam tot mai mult de la indemnul presedintelui "Sa traiti bine!". Directia pe care o urmam nu pare sa duca catre luminita de la capatul tunelului. Aici nu ma mai refer numai la situatia disperata in care se afla Romania, ci la situatia economica precara la nivel global. Grecia e in faliment si dupa ea, se pare ca vor urma si alte tari mari, precum Spania si Italia. Nu cred ca Europa are resursele financiare de a ajuta eficient nici macar Grecia, sa nu mai vorbim de Spania, Italia etc. Nici noi nu suntem departe - n-am incerdere ca masurile de austeritate anuntate de cei ce ne conduc vor avea ca efect redresarea economica. De fapt sunt primele, dintr-o lista lunga de masuri dureroase pe care le vom experimenta pe pielea noastra in perioada urmatoare si care ne vor face tot mai vulnerabili. Tari puternice, precum Japonia anunta datorii publice enorme, 2xPIB, adica vreo 5000 de miliarde de dolari. Cred ca astfel de valori creaza probleme mari in economia globala si ne vor afecta puternic pe toti. Probleme mari au si in tarile suprapopulate precum China si India, unde suprafata tarii nu mai poate sustine confortabil numarul mare de locuitori, aproximativ o treime din populatia planetei.
Chiar si superficial gandit, urmatorul scenariu nu pare 100% imposibil: "Binevoitorii" de la FMI si Banca Mondiala intind "o mana de ajutor" tarilor disperate, pentru ca mai apoi sa aiba motiv sa le puna pielea pe bat. Oare ce se va intampla atunci cand tot mai multe tari vor ajunge in imposibilitate de plata? Nu vor veni recuperatorii de la FMI si BM sa taie "un deget", "poate o mana", o insula, sau sa ia tara cu totul, pentru cateva miliarde imprumutate? Si daca se va intampla asa, tara cu pricina oare nu va riposta? Si daca unei tari care nu-si mai poate plati datoriile ii este amenintata integritatea, celelalte care sunt in aceeasi situatie, si care urmeaza la rand, vor sta oare cu mainile in san? Se vor lasa vanduti? Sau se vor alia impotriva "recuperatorilor", care prin mecanisme ascunse au generat aceasta criza, tocmai pentru a ingenunchia natiuni intregi si pentru a mai reduce din populatia planetei? O lume vulnerabila, cum este cea din vreme de razboi, nu va da oare ocazia tarilor suprapopulate sa isi reconsidere/extinda granitele, pe sistemul "cand doi se bat, al trei-lea castiga"? Si asta nu se face cu un "oarecare deranj"?
Majoritatea persoanelor cu care am mai discutat ipoteticul scenariu, resping categoric aceasta idee (doar) pentru faptul ca suntem in 2010 (ca sunt alte vremuri), mizand pe gradul inalt de civilizatie(?), pe Drepturile Omului si pe abrevieri de genul NATO, ONU, UE etc.
Incerc sa ma gandesc putin altfel. E posibil ca economia mondiala sa nu mai poata fi resuscitata fara niste planuri de reconstructi de anvergura, precum planurile de reconstructie de dupa ce de-al doilea Razboi Mondial. De teama crizei, investitorii sunt mai precauti, fiindca orice investitie pare sa nu isi mai aiba rostul. Dar atunci cand totul este la pamant, cei cu resurse financiare, vor gasi oportunitati nenumarate pentru asi mari exponential averile. Razboiul este un rau aproape necesar. Iar de pe urma unui astfel de scenariu vor avea de castigat tarile care au progresat rapid dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Tari, precum Romania, unde infrastructura arata ca dupa razboi, chiar si pe timp de pace, vor fi sfasiate de catre marile puteri.

Sinistru slogan a mai avut Basescu in campania electorala, "De ce le e frica, nu scapa". Oare la ce se referea mai exact?






Daca la un moment dat, la orizont va atrage atentia o lumina orbitoare, asemanatoare "ca forma" cu imaginea de alaturi, atunci sa stiti ca problemele noastre au luat sfarsit, ca "a rasarit soarele si pe strada noastra". E luminita de la capatul tunelului.

6 comentarii:

derscanu spunea...

Foarte posibil un astfel de scenariu. Bineinteles ca pentru a se si intampla asa ceva e novoie de mult mai mult. Si asta pentru ca nu toate tarile s-au inghesuit sa i-a bani pe datorie de la FMI.

Anonim spunea...

chestia cu luminita de la capatul tunelului este o himera, ni se pare doar ca vedem luminita, nu exista nici luminita si, practic, nici un tunel....exista soarta, destin, asa au vrut romanii, sa-l avem 10 ani pe basescu(groaznic,10ani din viata noastra cu un psihopat!),iar noi suntem si acum ingaduitori,rupti de realitate.O pecingine canceroasă s-a întins încetul cu încetul şi a cuprins întreaga Romanie: Îngăduinţa. La prima vedere pare a fi o calitate ce nu trebuie să lipsească aceluia care se doreşte cuprins de valorile morale. În realitate este un viciu, şi, în egală măsură, un avatar care transformă viitorul într-un coşmar. Toate nenorocirile pe care le-a suportat sărmana noastră omenire s-au datorat îngăduinţei. La nici una dintre speciile cu care împărţim universul, îngăduinţa nu funcţionează, nu este cunoscută. Am făcut o mândrie din a cultiva îngăduinţa, am educat generaţii după generaţii să devină îngăduitoare, lăsând slăbiciunea să cuprindă specia. Am confundat mereu îngăduinţa cu toleranţa, şi n-am ţinut cont că atunci când ceva este tolerat, eşti mereu atent la evoluţia acelui lucru, acelui fenomen, gata oricând să corectezi eroarea. Îngăduinţa este mereu deplină, şi întotdeauna, fără excepţie, fără abatere a fost folosită împotriva celui care o practică. Pentru că, îngăduinţa nu este o calitate, este o slăbiciune, iar cei slabi pier întotdeauna. Din nefericire, cel care, îngăduitor, vrea să-şi dovedească ceva sieşi, îşi revarsă acţiunea asupra cuiva cu toate că ştie că lucrul acela nu trebuie făcut sub nici o formă. Iar efectul îngăduinţei se va întoarce întotdeauna asupra lui şi-l va ucide. Da, da, îngăduinţa este un viciu mortal, manipulat cu abilitate şi străşnicie de cei care-i cunosc efectul, care ştiu cât de deplină e neputinţa pe care o cultivă.
Ma uit la discutiile purtate pe "toate blogurile.ro",in special tinerii ,ii preocupa moda,muzica,filmele,poezia,sexul,retete culinare,sa facem bani pe net,NICI UNUL NU REALIZEAZA ce poate sa se intample, nu stiu cum ra inainte,in dictatura, nu le este teama fiindca nu stiu de ce sa le fie teama,dar,Doamne fereste!,sa simta pe pielea lor DICTATURA!.

ADRIAN COSMESCU spunea...

http://fratiasindicat.blogspot.com/
nu stiu de ce a aprut comentariul meu la ANONIM"
sunt adrian cosmescu.

Isabella Ariane spunea...

Titlul articolului "luminita de la capatul tunelului" este o ironie.
Cat despre ingaduinta, aveti dreptate. Interesant comentariu, multumesc.

Amarioarei Georgeta spunea...

Buna lumina de la capatul tunelului. SUPER!!!

Marius Haidu spunea...

Foarte interesant scenariu! Daca stau sa ma gandesc chiar daca nu este acesta scopul in momentul de fata... se poate ajunge aici din nevoia oamenilor... si cum pestele mare inghite pestele mic... cei ce vor pierde sunt tarile slabe precum Romania.
In legatura cu comentariul postat de domnul Adrian; intradevar populatia romaniei este foarte ingaduitoare.. nepasatoare, fara respect fata de semenii lor.

Preferam sa stam deoparte, sa nu bagam dar sa comentam ... ne plangem de toate aceste situatii , ca nu avem locuri de munca, ca la spitale trebuie sa dam spaga, ca bla bla bla... dar nu facem nimic sa corectam asta. Doar facem comparatii... in tara x e asa e frumos, e bine, e ....
Haideti sa facem ceva pentru a corecta ceea ce nu ne place in tara asta. Trebuie sa inceapa de undeva aceasta schimbare ... si aceasta schimbare poate incepe de la noi...

Cu mult respect pentru cei ce fac ceva pentru a corecta tara,
Haidu Marius
haidumariusv@yahoo.com

Perna din spuma cu memorie Wellurpur Voss

Perna Wellpur Voss Am facut gresala sambata si mi-am bagat pernele Dormeo anatomic aloe vera in masina de spalat. Dupa o ora cand le-a...